Antena 3 CNN Actualitate Soldații SUA se antrenează în România, ca semnal pentru Moscova | Americanii, la șapte minute "cu racheta" de munițiile rusești din Crimeea

Soldații SUA se antrenează în România, ca semnal pentru Moscova | Americanii, la șapte minute "cu racheta" de munițiile rusești din Crimeea

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 19:54 03 Ian 2023 Modificat la 20:00 03 Ian 2023

Soldații Diviziei 101 Aeropurtate a armatei americane se antrenează, mănâncă și dorm în baza de la Mihail Kogălniceanu din sud-estul României, relatează Antena 3 CNN.

Baza este la doar șapte minute de "zbor cu racheta" de locul unde Rusia a depozitat muniții în Crimeea.

Spre nord, în cadrul unor exerciții militare cu trupele române, la doar câțiva kilometri de granița cu Ucraina, soldați americani din aceeași Divizie 101 trag cu artileria, lansează atacuri cu elicopterul și sapă tranșee similare celor din preajma Hersonului, orașul ucrainean din care trupele rusești s-au retras în noiembrie 2022.

Este pentru prima dată de la cel de-al Doilea Război Mondial când Divizia 101 aeropurtată este desfășurată în Europa.

Soldații săi din România sunt acum mai aproape de războiul din Ucraina decât orice altă unitate a armatei americane.

"Acesta este un conflict regional, dar are implicații globale", a declarat șeful Statului Major al armatei americane, generalul James C. McConville, într-un interviu, luna trecută.

Desfășurarea de trupe în România se dorește a fi un avertisment pentru Moscova, în contextul promisiunii președintelui Joe Biden, de a apăra "fiecare centimetru" din teritoriul NATO.

Militarii Diviziei 101, desfășurați în România la câteva săptămâni după începerea invaziei ruse

Dar organizarea de exerciții comune este, de asemenea, o modalitate de a garanta că aliații din Europa de Sud-Est sunt pregătiți să reziste unei eventuale escaladări a Rusiei.

Divizia a primit ordin să desfășoare aproximativ 4.000 de soldați și ofițeri la câteva săptămâni după ce Rusia a invadat Ucraina. 

Misiunea de aici este oarecum diferită de cele din alte părți ale Europei, unde unele trupe americane instruiesc forțele ucrainene pe sistemele avansate de armament care sunt livrate Kievului de SUA și NATO.

Comandantul diviziei, generalul-maior J.P. McGee, a declarat că antrenamentul cu alți soldați est-europeni are propria sa valoare.

"Ai șansa să te antrenezi și să operezi chiar pe terenul pe care s-ar putea să trebuiască să îl aperi", a spus generalul McGee.

×
x close