Urmărire ca-n filme, azi-noapte, pe străzile Capitalei, între politiştii rutieri și maşina în care se afla chiar ministrul Educaţiei, Valentin Popa.
Mașina a fost urmărită din cauza vitezei excesive, iar la volan se afla şoferul acestuia. Se întorcea de la Lisabona, iar șoferul îl luase de la aeroport. Mașina a trecut cu viteză în jurul orei 1 noaptea, pe Calea Griviţei.
Poliţiștii au fost nevoiți să plece în urmărirea autoturismului întrucât nu a oprit la semnalele lor. Abia pe podul Basarab au reușit să-l oprească.
Potrivit unor surse, ministrul s-ar fi luat la ceartă cu oamenii legii şi s-ar fi folosit de funcţia sa pentru a scăpa de sancţiuni. Însă, fără rezultat.
Şoferul a fost amendat pentru viteză şi, din informaţiile pe care le avem, ar fi rămas fară pemisul de conducere.
Contactat de reporterii Antena 3, ministrul nu a vrut să comenteze acest incident. Urmează ca Brigada Rutieră să dea un punct de vedere oficial.