DIICOT i-a deschis lui Matei-Vlad Pascu, tânărul care a provocat tragedia de la 2 Mai, un dosar penal pentru infracţiunea de deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu, potrivit Libertatea.
Pe 21 decembrie 2022, după un an de cercetări, procurorii au emis o ordonanță de renunțare la urmărire penală în cazul tânărului, pe motiv că era o cantitate mică de droguri de risc.
Magistraţiii au declarat că „suspectul a avut o atitudine sinceră, precum și existența unei disproporții vădite între cheltuielile pe care le-ar implica desfășurarea unui proces penal și gravitatea urmărilor produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârșirea infracțiunii".
Procurorii DIICOT au decis, anul trecut, că nu este necesară urmărirea suspectului. Aceştia au precizat că „la aprecierea interesului public sunt avute în vedere și persoana suspectului sau a inculpatului, conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, atitudinea suspectului sau a inculpatului după săvârșirea infracțiunii și eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii.
Soluţia dispusă de DIICOT a fost confirmată de Tribunalul Bucureşti, pe 10 ianuarie 2023.
”Urmările care s-ar fi putut produce din perspectiva afectării sănătății publice au fost reduse, elementul material (deținere) nefiind în măsură să releve un mod elaborat de comitere a faptei, prin mijloace de natură să indice un pericol social ridicat”, a declarat judecătorul, motivând decizia.
Judecătorul a adăugat că „ eforturile organelor de urmărire penală necesare pentru desfășurarea procesului penal ar fi disproporționate prin raportare la gravitatea concretă a faptei, iar cheltuielile ce ar urma să fie avansate ar putea fi canalizate spre cercetarea unor fapte cu urmări mai grave".
Pe data de 19 august 2023, în jurul orei 5.30 dimineaţa, Matei-Vlad Pascu a provocat un grav accident rutier. Tânărul a intrat cu maşina într-un grup de opt tineri, lângă localitatea 2 Mai, din judeţul Constanţa.
În urma impactului, o fată de 20 de ani și un băiat de 21 de ani au murit pe loc. Alţi trei tineri, cu vârste între 19 și 20 de ani, au fost răniţi.
Şoferul a fugit după accident. Ulterior, acesta a fost prins de poliţişti, în staţiunea Vama Veche, unde a fost testat antidrog.
Tânărul consumase cocaină, amfetamină și metamfetamină. Polițiștii i-au făcut dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Vlad Pascu va fi în arest preventiv pentru 30 de zile.
Conform conturilor sale de pe rețelele sociale, tânărului nu îi era străin acest mod de viaţă.
Vlad Pascu obişuia să se laude cu banii săi, cu drogurile consumate, având chiar și un tricou pe care scria „Drogurile sunt viața mea“.
În plus, îşi etala mașinile de lux primite de la părinții săi şi se lăuda cu afaceri imobiliare și în tranzacții cu mașini.