Atât mama, cât şi copilul sunt la spital, în comă. Medicii sunt rezervaţi în privinta şanselor lor de supravieţuire.
Femeia se angajase pe zebră şi voia să travereze strada, când bărbatul a lovit-o, fără să o observe. Soţul său, paramedic la SMURD, a fost cel care a reuşit să o ţină în viaţă pe femeie, până la venirea ambulanţei.
"Eram cu ea de mână şi un nenorocit, un alcoolic, mi-a luat-o din mână", a spus bărbatul.
Şoferul îşi căuta telefonul mobil, căzut în maşina, în timp ce conducea. A lovit-o în plin pe gravidă care urma să nască peste o lună.
Poliţiştii au descoperit că bărbatul consumase alcool înainte să se urce la volan.
Femeia este în comă şi a fost operata de cezariană. Bebeluşul ei este în stare foarte gravă şi are şanse minime de supravieţuire.
Familia a hotărât ca bebeluşul sa fie botezat pe patul de spital.
Şoferul a fost reţinut pentru 24 de ore, dupaă care a fost eliberat. Procurorii cer însa arestarea lui preventivă. El este angajat al Primăriei Cristian, judetul Braşov. Imediat după accident, şi-a luat 20 de zile concediu şi nu a vorbit cu nimeni din familia victimei sale.