Incidentul a avut loc în Arad, în zona centrală a oraşului, în faţa unui liceu. Tânăra parcase chiar pe trecerea de pietoni, și, după ce a fost luată în vizor de polițiști, șoferița a sunat la 112 pentru a reclama că i se cerea să se legitimeze în fața oamenilor legii.
În urma apelului, alte echipaje aflate în zonă s-au deplasat la locul incidentului, ceea ce a atras atenţia mai multor trecători, care s-au oprit pentru a asista la disputa dintre şoferiţă şi agenţi.
Ulterior, femeia a fost amendată cu 2.490 de lei pentru nerespectarea indicaţiilor poliţiştilor şi refuz de legitimare și, mai mult decât atât, i-a suspendat dreptul de a conduce pentru 30 de zile.
”O femeie de 33 de ani, din Arad, a fost sancţionată de poliţiştii Biroului Rutier pentru nerespectarea indicaţiilor poliţiştilor şi refuz de legitimare.
Femeia ar fi parcat pe trecerea pentru pietoni din faţa unei unităţi şcolare din municipiu şi ar fi refuzat să se pună în mişcare, la solicitarea echipajului de poliţie care se deplasa pe bulevardul General Dragalina.
Totodată, femeia ar fi refuzat în repetate rânduri să prezinte poliţiştilor documentele de identitate”, a declarat, joi, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Mădălin Herbei.