Antena 3 CNN Actualitate Șoferii vor plăti taxă pentru a intra cu mașina în aceste zone din București

Șoferii vor plăti taxă pentru a intra cu mașina în aceste zone din București

Silvia Țigănilă
<1 minut de citit Publicat la 14:10 26 Ian 2021 Modificat la 14:10 26 Ian 2021
o_1esv3d75u1vubmao1ij11203d9fb.jpg
Sursa foto: Pixabay.com

Primarul Daniel Băluță a anunțat că mai multe parcări publice din Sectorul 4 vor intra în sistem de tarifare. Edilul a dezvăluit faptul că șoferii vor plăti o taxă de un leu pentru două ore de utilizare a spațiului de parcare.

Taxă de un leu pentru două ore de parcare!

Banii astfel strânși vor fi utilizați pentru întreținerea parcărilor.

”Câteva parcări publice din sectorul nostru intră în sistem de tarifare.

O bună perioadă de timp acestea au funcționat fără taxă pentru a încuraja parcarea mașinilor în locuri special amenajate în acest sens.

Parcările de pe străzile Secerei și Izvorul Rece vor avea un tarif de 1 leu pentru două ore.

Un preț aproape simbolic, dar care ne va ajuta să întreținem aceste investiții și, în timp, să lărgim rețeaua de parcări publice în Sectorul 4”, a anunțat, pe Facebook, primarul Daniel Băluță.

Șoferii care și-au lăsat mașinile în aceste parcări publice au obligația să le ridice în cel mult 48 de ore, a precizat primarul Sectorului 4.

Citiți și: Anunţ important pentru locuitorii Sectorului 4: ''Ne digitalizăm 100%''

×
x close