Anul trecut tot mai mulți șoferi din România au ales varianta de a achiziționa clauza de decontare directă.
Mai exact, la finalul lunii septembrie peste 380 de mii de șoferi aveau această clauză asigurată.
Asta în contextul în care aceștia și-au dorit ca în momentul în care suferă un accident în trafic și sunt păgubiți să nu mai aștepte foarte mult timp până când maşina să le fie reparată pe baza asiguratorului celui vinovat și să își ia banii de reparații de la asiguratorul propriu, urmând ca cele 2 companii să comunice între ele.
Această decizie a românilor a adus un profit extraordinar, pe lângă faptul că prețurile asigurărilor obligatorii a crescut foarte mult în anul 2022.
Potrivit Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) şase din şapte asiguratori au avut un profit de peste 50% în anul 2022 cu 15% mai mult față de aceeași perioadă a anului 2021.