Totul s-a întâmplat în apropierea unui magazin de pe Calea Buziaşului din Timişoara, acolo unde şoferul bulgar de TIR oprise pentru a-şi cumpăra o cafea.
În momentul în care a oprit camionul şi a coborât din cabină, şoferul a auzit zgomote puternice care veneau din remorcă şi a cerut ajutorul vânzătoarei. Femeia a sunat la numărul unic de urgenţă 112.
Astfel, la faţa locului s-au deplasat poliţiştii care au deschis uşile remorcii, iar în interior au găsit şapte tineri afgani care încercau să coboare, crezând că au trecut deja graniţa.
Cei şapte aveau documente asupra lor, astfel că poliţiştii şi-au dat seama că aceştia fugiseră dintr-un centru din Baia Mare. Imigranţii au fost preluaţi şi duşi într-un centru din Timişoara.