Totul s-a întâmplat duminică dimineaţă, în jurul orei 03.15, pe o stradă din municipiul Câmpulung Moldovenesc, acolo unde poliţiştii au organizat un filtru.
Astfel, şoferul unui autoturism marca Audi a fost tras pe dreapta, a oprit, iar până la sosirea agentului la maşină, s-a mutat pe scaunul din dreapta-faţă, chiar dacă era singur în maşină.
Mai mult, el a susţinut în faţa agenţilor că nu se afla la volan şi că maşina era parcată.
Tânărul în vârstă de 32 de ani, din comuna Sadova, nu a avut însă nicio şansă de a-i convinge pe poliţiştii care îl văzuseră de altfel la volan atunci când l-au tras pe dreapta.
Poliţiştii au încercat să îl testeze cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat, notează newsbucovina.ro.
Ulterior, el a fost transportat la spital pentru prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar pe numele lui a fost deschis un dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.