Şoferul român conducea un camion de 7,5T pe autostrada D1, în zona capitalei Praga, când, a intrat în plin în remorca unui TIR care era oprit în coloană.
Românul a observat prea târziu TIR-ul oprit pe banda sa şi nu a mai putut face nimic.
Impactul a fost atât de puternic încât TIR-ul a fost proiectat într-un autoturism, care la rândul său a fost proiectat într-un autocar.
Cabina camionului, înmatriculat în judeţul Alba, condus de român a fost efectiv strivită în urma accidentului, iar bărbatul a murit pe loc.
"Patru persoane s-au izbit de o mașină, un bărbat și o femeie au fost transportați cu răni ușoare la spitalul Benešov", a declarat Petra Homolová, purtătoare de cuvânt a salvatorilor din Boemia Centrală, pentru publicaţia ceskenoviny.cz.
Doi copii, aflaţi în autoturismul strivit între TIR şi autocar, au fost transportaţi la spital pentru a primi îngrijiri medicale, după ce au suferit răni în urma accidentului.
Traficul în zonă a fost blocat timp de câteva ore, timp în care pompierii au lucrat continuu pentru a-l descarcera pe şoferul român prins în cabina distrusă.