Antena 3 CNN Actualitate Un şofer român de TIR a fost prins de Poliţie în Germania când transporta un tanc deghizat în excavator

Un şofer român de TIR a fost prins de Poliţie în Germania când transporta un tanc deghizat în excavator

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 14:08 31 Mai 2023 Modificat la 14:08 31 Mai 2023
sofer roman prins politie germania transport ilegal romania tanc
Un şofer român a fost prins de poliţie în Germania, când transporta ilegal spre România un tanc Sursa foto: Autobahn Police Wörth/Isar

Totul s-a petrecut în timpul unui control de rutină desfășurat sâmbătă, pe 27 mai. Polițiștii germani au oprit în trafic un camion românesc.

Documentele indicau că vehiculul transporta schele pe remorcă, însă, după ce polițiștii au inspectat vehiculul greu oprit pe autostrada A92, au descoperit cu totul altceva: românul transporta un tanc.

Cu tancul spre România

"Acum stă acolo!", a declarat un purtător de cuvânt al poliției de autostradă Wörth/Isar, potrivit publicației germane Passauer Neue Presse.

Controlul a avut loc în jurul orei 23:30, iar după ce au verificat documentele, agenții au constatat că nimic din ceea ce era menționat pe hârtie nu corespundea cu încărcătura reală în cauză: înălțimea, lățimea, lungimea și greutatea nu se potriveau cu cele specificate în permisul prezentat de șoferul român.

Citeşte şi: Şofer român de camion, arestat în Franţa şi amendat cu 5 milioane de euro: "Eu doar execut ordinele" | Ce au descoperit autorităţile în urma controalelor

Drept urmare, transportul de agabaritic a fost oprit într-o parcare de lângă autostradă, iar șoferului i s-a interzis să-și continue călătoria, fiindu-i confiscate toate documentele.

Negocierile cu firma de expediție din România par a fi complicate. Conform hârtiilor de transport, vehiculul fusese încărcat în Franța și se îndrepta spre România.

Un purtător de cuvânt al Poliției germane a explicat că tancul descoperit este probabil un vehicul blindat de recuperare folosit pentru lucrări de infrastructură, nu poate fi vorba de un vehicul pentru luptă.

În locul unei țevi de tun, tancul este echipat cu un braț de excavator. Autoritățile investighează motivele pentru care documentele erau incorecte.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției, autoritățile nu pot exclude posibilitatea ca firma de expediție să obțină ulterior acte care să permită transportul în România. Cu toate acestea, atât firma, cât și șoferul vor fi amendați.

Întrucât șoferului i s-a interzis să-și continue călătoria, acesta doarme în cabină, iar pe rețelele de socializare au apărut mai multe imagini cu camionul și tancul imobilizate pe marginea autostrăzii.

×
x close