Antena 3 CNN Actualitate Un şofer din Bucureşti a fost prins beat la volan de două ori într-o oră

Un şofer din Bucureşti a fost prins beat la volan de două ori într-o oră

Alin Tarnovschi
<1 minut de citit Publicat la 12:52 02 Oct 2022 Modificat la 12:52 02 Oct 2022
Un şofer din Bucureşti a fost prins beat la volan de două ori într-o oră
Un şofer din Bucureşti a fost prins beat la volan de două ori într-o oră Sursa foto: Antena 3 CNN

Potrivit IPJ Prahova, sâmbătă seara, în jurul orei 23.30, polițiștii din stațiunea Azuga au oprit, pentru control, pe Drumul Național 1, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 27 de ani, din municipiul București.

Acesta nu a putut prezenta permisul de conducere, motiv pentru care au fost consultate bazele de date.

Polițiștii au constatat că în urmă cu aproximativ o oră tânărul fusese depistat conducând pe raza stațiunii Bușteni sub influența băuturilor alcoolice, motiv pentru care i-a fost reținut permisul de conducere.

Polițiștii au testat tânărul cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat, notează Mediafax.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

×
Etichete: busteni azuga prahova
x close