Judecătorii ar trebui să decidă, luni, dacă vor introduce statul în dosarul Colectiv, pentru plata prejudiciilor. În acest caz, s-au constituit părti civile 139 de persoane, 11 spitale si cinci instituţii, dar judecata pe fond nu a început încă, la mai bine de doi de la producerea tragediei.
Decizia de amânare, motivată de instanţă prin faptul că nu au fost citate două părţi civile în Italia, i-a nemulţumit pe părinţii tinerilor decedaţi în urma incendiului de la Colectiv.
Patronii clubului Colectiv - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu - sunt acuzaţi de ucidere din culpă, vătămare corporală şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă. În dosar mai sunt judecaţi Daniela Niţă - patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Niţă (director) şi Viorel Zaharia (pirotehnist), precum şi persoanele juridice SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL.