Ne așteaptă un week-end cu vreme destul de bună, mai ales în jumătatea de sud a țării, unde temperaturile vor depăși 27 de grade, la sfârșit de octombrie.
De săptămâna viitoare însă, se anunță o răcire accentuată a vremii, pentru că în toată țara va acționa o masă de aer rece venită din Câmpia rusă.
Sâmbătă
Vremea se va menţine caldă. Temperaturile maxime, în scădere uşoară în regiunile din vest şi nord-vest, se vor încadra între 17 grade şi 27 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 şi 14 grade. Cerul va fi variabil în sudul teritoriului, iar în celelalte regiuni va avea înnorări temporare şi, mai ales spre seară şi noaptea, pe arii restrânse va ploua slab în nord, centru şi nord-est şi izolat în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană. În primele ore va mai fi ceaţă în zonele joase de relief din sud, centru şi est.
Duminică
Vremea se va răcori în toate regiunile. Cerul va avea înnorări temporare şi, mai ales spre seară şi noaptea, va ploua în vest şi nord-vest şi pe arii restrânse în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană şi în Delta Dunării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 şi 24 de grade, iar cele minime se vor situa între 4 şi 13 grade.
Pentru mai multe informații despre starea vremii, accesați meteoplus.antena3.ro.