În ultimele nouă luni, 70.000 femei au fost victime ale violenţei fizice.
"Ministerul Familiei a transmis către instituţiile statului rugămintea de a marca aceste zile de luptă împotriva femeilor prin afişarea culorii portocalii, o culoare puternică care vrea să transmită un mesaj de protecţie de apărare pentru femei", a declarat Gabriela Firea, Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse.
Portocaliul este declarat de ONU culoarea de conştientizare şi de combatere a violenţei domestice, violenţei asupra femeilor şi a discriminărilor de toate tipurile.
"În România sunt din ce în ce mai multe femei supuse violenţelor şi discriminarilor", a precizat Gabriela Firea.
Mai mult, ministrul Familiei a explicat că a demarat o o serie de acţiuni şi proiecte pentru reducerea violenţei domestice şi discriminarea împotriva femeilor.
Persoanele care sunt victime sau cei care cunosc situaţii similare pot suna la 0800.500.333 unde vor primi sprijin din partea autorităţiilor.
"Avem 42 de locuinţe protejate în întreaga ţară, unde au fost în acest an mai mult de 5000 de femei", a mai explicat Gabriela Firea.
În aceste locuinţe femeile au găsit nu doar un acoperiş deasupra capului cât şi alimente, medicamente, dar şi consiliere juridică, vocaţională şi psihologică.