PROGRAM RAR. Toate reprezentanţele Registrului Auto Român (RAR) vor lucra cu publicul în zilele de sâmbătă, până la sfârşitul anului 2017, ca urmare a gradului ridicat de solicitări din partea clienţilor, a anunţat, miercuri, RAR.
PROGRAM RAR. "Măsura a fost luată de conducerea RAR ca urmare a gradului ridicat de solicitări din partea clienţilor, care se programează să obţină actele necesare în vederea primei înmatriculări în România a vehiculelor second-hand. Astfel, în toate reprezentanţele RAR se va lucra în fiecare zi de sâmbătă, începând cu data de 04.11.2017, de la ora 8:00 la ora 14:00. Excepţie fac zilele de 2, 23 şi 30 decembrie 2017", se menţionează într-un comunicat remis AGERPRES.
PROGRAM RAR. Decizia a fost luată de către directorul general al RAR, George-Adrian Dincă, pentru a scurta timpul de aşteptare la activităţile Registrului Auto Român.
PROGRAM RAR. Potrivit sursei citate, sistemul call center naţional le permite posesorilor de autovehicule să obţină programare în oricare dintre reprezentanţele RAR. Numărul unic 021/ 9672 le stă la dispoziţie în acest sens. Există, de asemenea, opţiunea programării online pe site-ul instituţiei www.rarom.ro.