Elevii din învățământul obligatoriu, profesional și liceal vor beneficia de un tarif redus cu minimum 50% pentru transportul local în comun, de suprafață și subteran, transportul intern auto, feroviar și naval, față de procentul fix de reducere cu 50% cum este în prezent, prevede o propunere legislativă inițiată de mai mulți parlamentari PSD.
Inițiativa legislativă, semnată de 62 de parlamentari PSD, printre care și premierul Mihai Tudose, precum și de senatorul PNL Florin Cîțu, modifică în acest sens articolul 84 din Legea Educației Naționale.
Proiectul mai prevede că elevii vor beneficia, de asemenea, de tarife reduse cu minimum 75% pentru accesul la muzee, la concerte, la spectacole de teatru, de operă, de film și la alte manifestări culturale și sportive organizate de instituții publice, față de procentul fix de reducere cu 75%, cum este în prezent.
„De asemenea, interpretarea restrictivă a art. 84 alin. (1) 'tarif redus cu 50%' aduce o îngrădire a principiilor autonomiei locale, limitând dreptul autorităților administrative locale de a stabili, pe baza unor regulamente locale și în funcție de posibilitățile bugetului local, facilități suplimentare față de minimul de 50%”, susțin inițiatorii.
Propunerea legislativă se află în consultare publică la Camera Deputaților.