Antena 3 CNN Actualitate Social Valentin Rîciu, fostul consilier al lui Carmen Dan: „Dosarele în care eram cercetat au fost clasate”

Valentin Rîciu, fostul consilier al lui Carmen Dan: „Dosarele în care eram cercetat au fost clasate”

1 minut de citit Publicat la 13:35 10 Feb 2018 Modificat la 13:35 10 Feb 2018
o_1c5vnv9ka5vb1c3t1dplcn5v498.jpg

Valentin Rîciu, fost consilier al ministrului Afacerilor Interne, a anunţat, pe pagina sa de Facebook, că dosarele în care era cercetat au fost clasate, el primind deciziile de clasare din partea procurorilor la câteva zile după ce a anunţat că şi-a dat demisia din funcţie.

"Am ales onoarea de a face un pas înapoi pentru că nu mi s-a părut corect ca aceste „pete” să fie transferate către ministru ori către Ministerul Afacerilor Interne. Împreună cu avocatul ales am solicitat parchetelor nominalizate de presă să îmi comunice în ce constau dosarele respective, motiv pentru care ulterior, am primit ordonanţele de clasare. Ca poliţist, mă întreb, cum este posibil ca „sursele” să ştie mai mult decât trebuia să ştiu eu, repet, cel „anchetat”? Mulţumesc tuturor celor care mi-au fost alături în această perioadă dar le mulţumesc şi „prietenilor” care şi-au dat tot interesul ca eu să nu-i mai incomodez. Acestora din urmă le pot spune că principiile lor se ondulează după cum le dictează interesele. Nu mă supăr pe cei care au făcut asta, trebuie să accept faptul că printre noi sunt unii care nu pot mai mult", a scris, vineri seară, Valentin Rîciu, pe pagina sa de Facebook.

Fostul consilier al ministrului Afacerilor Interne a ataşat mesajului şi fotografii ale ordonanţelor de clasare primite.

Două dintre acestea sunt datate 17 ianuarie 2018, cauzele fiind instrumentate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, în timp ce o a treia ordonanţă de clasare este datată pe 19 ianuarie 2018, dosarul fiind instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.

Deciziile de clasare vin după ce, pe 16 ianuarie 2018, Valentin Rîciu îşi anunţa demisia din funcţia de consilier al ministrului Afacerilor Interne.

×
x close