Imaginile cu conflictul dintre cele două familii au fost filmate de camerele de supraveghere din zonă.
Potrivit martorilor, tânărul român îndrăgostit, în vârstă de 14 ani, a fost reţinut de familia fetei pentru a fi trimis la judecată în faţa staborului țigănesc.
La eveniment, a participat si familia tânărului român şi, la un moment dat, totul a degenerat într-un scandal, cu o luptă declanșată în plină stradă, cu săbii şi cuţite.
La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale care au intervenit prompt pentru aplanarea conflictului iscat și restabilirea ordinii și liniștii publice.
Potrivit poliţiei, în urma conflictului, 3 persoane au suferit vătămări corporale, fiind transportate la o unitate medicală de pe raza municipiului Vaslui, în vederea primirii de îngrijiri medicale.
"În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “distrugere”, “tulburarea ordinii și liniștii publice” și “lovire sau alte violențe”.
Ancheta este în curs de desfășurare, fiind efectuate cercetări și audieri în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a tuturor persoanelor implicate în eveniment”, au declarat reprezentanții IPJ Vaslui.