Bărbatul a fost concediat, după ce mai multe stewardese s-au plâns că au fost hărțuire de bărbat, care era mecanic de bord.
Femeile au povestit că au fost îmbrățișate, pipăite și au primit propuneri indecente.
„Într-una dintre zile, eram singură în bucătăria din spate a avionului, iar domnul C. a venit şi m-a luat în braţe. Când am încercat să mă retrag m-a atins cu mâinile pe sâni, spunându-mi să ne retragem după colţ. În acel moment m-am speriat şi am fugit către faţă unde erau şi ceilalţi colegi lăsându-l singur în spate”.
O altă însoţitoare de zbor a reclamat: „Mi s-a intamplat de câteva ori să ajungă la avion şi să aibă un comportament mai mult decât afectuos. Dumnealui a încercat de mai multe ori să mă îmbrăţişeze, ultima dată îmbrăţişându-mă pe la spate a reuşit să mă pupe pe gât, lucru care m-a îngrozit, dar în mod politicos am reuşit să ma îndepărtez de dumnealui. Acesta m-a sunat de câteva ori şi în cameră sub pretextul că nu are cu cine să iasă şi dacă poate să mă deranjeze că este singur”, scrie Adevărul.
Individul a fost însă reangajat pentru că s-a încălcat procedura când a fost dat afară.