Antena 3 CNN Actualitate Social Un primar a ridicat calculatoarele a două angajate, ca să verifice dacă stau pe Facebook. Ce a fost găsit la scurt timp

Un primar a ridicat calculatoarele a două angajate, ca să verifice dacă stau pe Facebook. Ce a fost găsit la scurt timp

1 minut de citit Publicat la 12:54 08 Feb 2018 Modificat la 12:54 08 Feb 2018
o_1c5qgpqvp11k71qfjf511fbdrk28.png

Primarul comunei Albeni din Gorj a ridicat calculatoarele a două angajate, pentru a vedea dacă intră pe reţele de socializare.

”Am găsit că 4-5 ore din programul de lucru stăteau pe Facebook. Şi-a luat maşină şi se uită cum se parchează, cum se frânează”, spune edilul. Prefectura verifică situaţia.

Conducerea Primăriei Albeni vrea ca salariaţii să nu mai intre pe Facebook în timpul serviciului, pentru a fi mai eficienţi. Primarul Ionuţ Stan a declarat, că două angajate s-ar fi folosit de calculatoarele instituţiei pentru a-şi crea conturi false pe reţelele de socializare şi pentru a posta comentarii pe care le consideră ”denigratoare”. 

Astfel, edilul a ridicat calculatoarele din biroul celor două femei şi le-a verificat.


”Am luat decizia, atâta timp cât m-au şi blocat pe Facebook. Mă aveau la prieteni şi m-au blocat să nu mai văd dacă sunt active, dacă intră sau nu în timpul programului. Am considerat că au continuat să intre pe Facebook. La doamna Coancă, consilier la Serviciul Urbanism, am găsit că patru ore-cinci din programul de lucru stătea zilnic pe Facebook. Am văzut pe istoricul calculatorului, nu am intrat pe contul lor. Doamna Coancă intra pe Youtube, pentru că şi-a luat o maşină, se uita cum se frânează, cum se parchează. Nu cred că un funcţionar public, în timpul programului de lucru, stă să caute aşa ceva pe Internet. Cealaltă angajată, Malacu Delia, jurist, acelaşi lucru făcea, intra pe Facebook. Eu nu am intrat pe Facebook-ul lor, poate să verifice oricine”, a spus primarul.

×
x close