O fată de 10 ani din Popeşti Leordeni este căutată de poliţişti, după ce a plecat de acasă în jurul orei 11,00 şi nu s-a mai întors.
Potrivit unui comunicat al IPJ Ilfov, poliţiştii din Popeşti Leordeni, sprijiniţi de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, ai Serviciului Rutier, criminalişti şi jandarmi o caută pe minoră. În căutări este folosit şi un câine de urmă.
"Poliţia oraşului Popeşti Leordeni a fost sesizată în mod direct de către părinţii unei minore de 10 ani cu privire la faptul că aceasta a plecat în jurul orei 11,00 de la domiciliu şi nu s-a mai întors", precizează comunicatul Poliţiei.
Fata are o înălţime de 1,20 - 1,30 m, păr negru lung până la nivelul umerilor, prins în coadă şi ochi căprui. La momentul dispariţiei era îmbrăcată cu o bluză albă cu inscripţia "New York", pantaloni negri şi era încălţată cu espadrile gri.
Persoanele care pot oferi detalii despre persoana dispărută sunt rugate să apeleze la numărul unic de urgenţă 112 sau cea mai apropiată unitate de poliţie.