Antena 3 CNN Actualitate Social Un deținut, condamnat la 98 de ani de închisoare, a fost eliberat din greșeală. Povestea lui e inedită

Un deținut, condamnat la 98 de ani de închisoare, a fost eliberat din greșeală. Povestea lui e inedită

1 minut de citit Publicat la 12:42 20 Mai 2017 Modificat la 12:42 20 Mai 2017
o_1bgijn2akmc4ghq10p61ms41u6f8.jpeg
Foto: Pixabay.com

Un bărbat din Colorado ce a fost condamnat la închisoare pentru 98 de ani și a fost eliberat din greșeală, a fost declarat liber de un judecător.

Rene Lima-Marin a fost condamnat în primă fază la 98 de ani de închisoare, pentru două jafuri armate pe care le-a comis în 1998. În 2008 bărbatul a fost eliberat din închisoare, însă 6 ani mai târziu, a fost din nou arestat după ce autoritățile au depistat eroarea.

Potrivit CNN.com, eroarea a fost de natură birocratică. Bărbatul primise sentințe separate pentru cele două fapte. Decizia judecătorului a fost că cele două sentințe vor fi executate „consecutiv”, însă în momentul în care a fost redactată documentația a reieșit că cele două condamnări trebuiau executate în același timp.

Bazat pe aceste documente, un avocat pe care Lima-Marin l-a întâlnit pentru a discuta despre un eventual apel i-a spus că sentința sa a fost redusă și i-a recomandat să renunțe la apel și să aștepte să fie eliberat condiționat în 2008.

Absența deținutului din închisoare a fost remarcată abia în ianuarie 2014, când numele său a fost căutat în baza de date de către un procuror și nu a fost găsit. În aceeași zi, Lima-Marin a fost arestat pentru a-și ispăși restul din pedeapsa de 98 de ani.

Lima-Marin a făcut recurs, însă, iar săptămâna aceasta un judecător a decis că „ar fi absolut incorect ca, în acest moment, Lima-Marin să fie constrâns să execute restul acestei pedepse foarte lungi”.

Avocatul lui Lima-Marin, Kimberly Diego, a susținut în instanță că în cei 6 ani în care a fost liber, clientul său și-a găsit un loc de muncă, s-a căsătorit și chiar și-a cumpărat o casă. 
”Cazul său este unic din acest punct de vedere. Sunt mulți oameni care sunt considerați reabilitați și care nu se comportă așa”, a arătat avocatul.

În motivarea hotărârii, judecătorul a arătat că eliberarea bărbatului s-a făcut din neglijență, iar autoritățile au hotărât, în mod incorect, să îndrepte această eroare prin emiterea unui mandat de arestare care ”nu a făcut altceva decât să îl trimită înapoi în închisoare, ignorând tot ceea ce s-a întâmplat între aprilie 2008 și ianuarie 2014”.

”O decizie de a-l obliga pe Lima-Marin să ispășească restul pedepsei după atâția ani ar fi una draconică, i-ar refuza accesul la un proces corect și ar încuraja nedreptatea”, a mai spus judecătorul.”, a adăugat avocatul.

×
x close