Un bărbat de 79 de ani, din judeţul Botoşani, a vrut să încheie socotelile cu viaţa după ce a făcut o criză de gelozie. El îşi bănuia soţia că-l înşală, iar în urma incidentului bărbatul a ajuns la Urgenţe.
Soţia bărbatului a primit reproşuri că l-ar înşela cu altcineva.
Certurile dintre cei doi au devenit din ce în ce mai dese, iar la începutul weekend-ului bănuielile bărbatului au devenit din ce în ce mai mari.
A recurs la un gest extrem, a ameninţat că îşi va da foc dacă soţia nu-i spune cu cine şi când i-a fost infidelă, scrie spynews.ro.
Bătrâna nu a recunoscut fapta iar bărbatul s-a stropit cu o sticlă de diluant şi a încercat să se incendieze.
Vecinii i-au sărit în ajutor şi l-au oprit la timp, bărbatul a ajuns la Urgenţe cu o ambulanţă. De acolo, a fost transferat la secţia de Psihiatrie pentru un control de specialitate.