Antena 3 CNN Actualitate Social Un bărbat a murit, iar doi soți au fost răniți, după ce au fost loviți de trăsnet

Un bărbat a murit, iar doi soți au fost răniți, după ce au fost loviți de trăsnet

1 minut de citit Publicat la 22:29 08 Aug 2019 Modificat la 22:29 08 Aug 2019
Un bărbat a murit, iar doi soți au fost răniți, după ce au fost loviți de trăsnet
Foto: Pixabay.com

Un bărbat şi-a pierdut viaţa şi doi soţi au suferit mai multe traumatisme după ce au fost loviţi de fulger, joi după amiază, la cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, din Munţii Orăştiei. 

Potrivit datelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, persoana decedată era în vârstă de 47 de ani, este din localitatea Bucium, şi făcea parte din dispozitivul de pază al sitului arheologic.

Cei doi soţi răniţi din cauza descărcărilor electrice sunt din localitatea Pogoanele, judeţul Buzău, victimele fiind transportate, în stare de conştienţă, la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a spitalului din Orăştie. 

"Pompierii militari ai Detaşamentului Orăştie, specializaţi în acordarea primului ajutor, şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean au acţionat pentru salvarea victimelor, doi soţi din Pogoanele, judeţul Buzău. Cei doi soţi, ce prezentau semne ale descărcării electrice, au primit îngrijiri medicale din partea pompierilor şi a medicilor SAJ şi au fost duşi conştienţi şi cooperanţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului din Orăştie. Din păcate, pentru a treia victimă nu s-a mai putut interveni pentru salvarea vieţii", a menţionat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda. 

Partea centrală a judeţului Hunedoara s-a aflat joi după-amiază sub incidenţa unui cod galben de vreme rea, caracterizat de averse ce au atins 25 de litri pe metru pătrat, grindină şi descărcări electrice. 

×
Etichete: Hunedoara Buzau
x close