Pompierii au recuperat, vineri, trupul băiatului în vârstă de 12 ani care s-a înecat în urmă cu două zile în râul Siret, în zona localităţii Roman, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, căpitanul Andrei Grancea.
Potrivit sursei citate, descoperirea a fost făcută chiar de mama victimei.
"În această dimineaţă, la ora 7,22, dispeceratul ISU Neamţ a fost anunţat, prin 112, de mama copilului înecat în râul Siret pe raza municipiului Roman, în data de 22 august, că a văzut corpul copilului plutind la suprafaţa apei. La locul indicat de apelant s-a deplasat un echipaj de pompieri militari cu un autoturism de serviciu şi o barcă pneumatică din cadrul Detaşamentului de pompieri Roman. Cadavrul a fost găsit în zona podului de la Gâdinţi, fiind degajat şi predat organelor de poliţie", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.
Băiatul s-a înecat, miercuri seara, în râul Siret, în timp ce se afla la scăldat. Acesta este al 30-lea caz de deces prin înec înregistrat în judeţul Neamţ, în acest an.