Antena 3 CNN Actualitate Social Încep tratamentele în parcurile din Bucureşti împotriva căpuşelor şi şobolanilor

Încep tratamentele în parcurile din Bucureşti împotriva căpuşelor şi şobolanilor

Radu Tiliță
<1 minut de citit Publicat la 14:32 05 Apr 2022 Modificat la 14:32 05 Apr 2022
padurea Crang
Proiect spectaculos. Cel mai mare parc din Europa, amenajat la Buzău Sursa foto: Antena 3

De astăzi au început tratamentele de dezinsecţie şi deratizare desfăşurate în parcurile din Capitală de angajaţii Primăriei Municipiului Bucureşti. 

Anul acesta, cei care se ocupă cu dezinsecţia şi deratizarea în Bucureşti au primit cu 6 milioane de lei mai mult faţă de anul 2021. Vorbim de un buget total de peste 22 milioane lei. 

Tratamentele se fac atât în parcurile mari aflate în subordinea PMB, dar şi în cele mai mici, aflate în subordinea primăriilor de sector.

Totodată este important de precizat faptul că aceste tratamente vor veni din exteriorul oraşului către centru, însă specialiştii spun că ar trebui ca aceste tratamente să fie aplicate cât mai rapid, astfel încât şobolanii sau căpuşele să nu se înmulţească.

Reamintim că anul trecut Bucureştiul a fost invadat atât de căpuşe cât şi de rozătoare care şi-au făcut apariţia chiar şi în zonele centrale ale oraşului. 

 

×
x close