Antena 3 CNN Actualitate Social Transportatorii acuză gratuitatea destinată studenţilor pentru mersul cu trenul ca fiind una ilegală şi cer explicaţii de la ministrul Finanţelor

Transportatorii acuză gratuitatea destinată studenţilor pentru mersul cu trenul ca fiind una ilegală şi cer explicaţii de la ministrul Finanţelor

<1 minut de citit Publicat la 11:20 24 Aug 2017 Modificat la 11:20 24 Aug 2017
o_1bo9l2s0p1pub1gmm15l0re6uj98.jpg
Foto: Agerpres.ro

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) susţine că gratuitatea transportului cu trenul pentru studenţi este ilegală şi solicită lămuriri din partea Ministerului Finanţelor privind modul de acordare a subvenţiilor şi decontarea biletelor pentru transportul feroviar al studenţilor. 

De asemenea, reprezentanţii COTAR sunt nemulţumiţi de faptul că gratuitatea studenţilor se aplică doar în cazul transportului feroviar, nu şi pentru cel rutier sau naval şi ce să se facă publice datele unui control referitor la gratuitatea oferită studenţilor. 

"Considerăm că această gratuitate este nelegală şi se aplică discriminatoriu, doar transportului pe calea ferată, atât pentru CFR Călători, cât şi pentru operatorii privaţi, excluzând, însă, transportul rutier sau naval, deşi sunt zone din ţară în care studenţii nu ar putea ajunge cu trenul. Considerăm, aşadar, că strategia lansată la începutul acestui an are scop politic, targetul fiind susţinerea anumitor categorii de transportatori şi obţinerea de avantaje băneşti din banii publici", se precizează într-un comunicat al confederaţiei sindicale remis joi AGERPRES. 

Pe de altă parte, COTAR solicită o verificare referitoare la subvenţia de 80% acordată transportului feroviar doar pentru "obţinerea de fonduri de la bugetul de stat". 

 

×
x close