Fostul preşedinte mimează grija față de pensionari, în condiţiile în care în 2010 decidea să reducă neconstituțional toate pensiile din România.
Iar totul ar avea drept scop îngroparea trecutului, crede Dan Voiculescu.
„Băsescu Traian, cel care, în anul 2010, a decis să reducă neconstituțional toate pensiile din România mimează, în această zile, grija față de pensionari.
De fapt, analizându-i prestațiile din întreaga sa carieră, dominată exclusiv de interesul personal, este evident că, în acest moment, Suspendatul are două preocupări majore:
- Îngroparea dezastrelor provocate în trecut sub o agitație ridicolă pe orice temă de pe agendă publică prezentă. Indiferent de oră sau de canalul de comunicare, Băsescu Traian este mereu gata să-și strige inepțiile, pe post de divertisment gros pentru un strop de audiență în plus.
- Protejarea privilegiilor pe care și le-a procurat de-a lungul timpului prin impostură! Probabil că singura pensie de care îi pasă în mod real este cea primită pe propriul nume, după două mandate de președinte în care a ridicat abuzul la rang de politică de stat.
Traian Băsescu, despre creșterea pensiilor și salariilor: Atâta minte au, atâta fac. Se dublează dublarea dublării
Din fericire, România nu mai are răbdare cu lacrimile ipocrite ale acestui personaj. Nimeni nu a uitat cum, în 2010, Suspendatul se ascundea, în spatele jandarmilor, de pensionarii care își revendicau drepturile constitutionale în fața Palatului Cotroceni.
Încet, dar sigur, răul făcut de Băsescu Traian propriei națiuni începe să fie recunoscut, inclusiv la nivelul instanțelor de judecată”, a scris Dan Voiculescu pe blogul său.
Ce ascunde Băsescu în scandalul pensiilor