Cumplitul accident a avut loc în comuna ieșeană Scobinți. Tânărul de 20 de ani, din cauza căruia s-a produs accidentul, a călcat mult prea mult pedala de accelerație și a intrat în plin în BMW-ul pe care îl conducea Mihai Ignat, în momentul când acesta a virat la stânga.
L-a izbit în plin, iar impactul a fost devastator. Mașina a fost aruncată într-un copac atât de puternic, încât motorul a fost aruncat la o distanță considerabilă față de autoturism.
În mașină, alături de Mihai se mai aflau două tinere, de 19 ani, care au scăpat cu viață. În ciuda manevrelor de resuscitare, pentru bărbatul de 27 de ani nu s-a mai putut face nimic.
„Aseară, în jurul orei 1:20, am fost sesizați cu privire la faptul că pe DE 58 a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești. Din primele cercetări efectuate s-a constatat faptul că un tânăr de 21 de ani, din comuna Ceplenița, în timp ce conducea un autoturism, pe DE 58, în comuna Scobinți, aflându-se în zona de acțiune a indicatorului „depășirea interzisă”, s-ar fi angajat în depășirea unui alt autoturism al cărui conducător auto ar fi virat stânga, intrând astfel în coliziune.
În urma impactului, 4 persoane au fost rănite, ulterior fiind declarat decesul unuia dintre victime, cea în vârstă de 27 de ani. Conducătorul primului autoturism a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, iar ambilor conducători auto le-au fost prelevate mostre biologice de sânge. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul savârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă, iar cercetările continuă”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași, potrivit BZI.