Traficul rutier se desfăşoară cu dificultate, vineri dimineaţă, pe DN7, în zona mănăstirii Cornetu din judeţul Vâlcea, iar circulaţia feroviară este blocată, din cauza unui tir răsturnat, în urma accidentului două persoane fiind rănite, potrivit Poliţiei Vâlcea, potrivit news.ro.
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române anunţă că circulaţia pe DN7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu se desfăşoară îngreunat, pe un fir alternativ, la kilometrul 218+100 de metri, în zona mănăstirii Cornetu (judeţul Vâlcea), după ce un tir a derapat. Cabina acestuia s-a răsturnat pe calea ferată, iar circulaţia feroviară este blocată.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, Adrian Popescu, a declarat pentru News.ro că în urma accidentului au fost rănite două persoane.