Deficitul de locuri în grădiniţele de stat se adânceşte puternic. În ultimele trei decenii s-au închis aproape 20% dintre unităţile de învăţământ preşcolar. În locul lor au apărut sute de grădiniţe private, care sunt însă inaccesibile pentru mulţi părinţi. La privat, tarifele lunare pot fi şi de 500 de euro, adică mai mult de jumătate de salariu minim pe economie.
Imediat după Revoluţie, multe familii cu copii au lăsat satele în urmă şi s-au mutat la oraş sau chiar au plecat din ţară. Unele grădiniţe, rămase aproape pustii, şi-au pus treptat lacătul de uşă.
Dacă în 1990, la nivel naţional erau peste 12.500 de grădiniţe de stat, trei decenii mai târziu erau cu 16% mai puţine.
Părinte: „Era mai bine. Să ştiţi că erau şi grădiniţele acelea săptămânale. A fost şi bine pe vremea aia.”
Autorităţile au construit prea puţine grădiniţe de stat
Deşi a existat şi există cerere mare de locuri, mai ales în mediul urban, autorităţile au construit prea puţine grădiniţe de stat. În schimb, a explodat numărul celor private.
Anul trecut, în Bucureşti şi în localităţile din jurul Capitalei erau peste 550 de unităţi de învăţământ preşcolar. Dintre acestea, doar 309 erau grădiniţe de stat, ceea ce înseamnă că aproape jumătate erau grădiniţe private, unde părinţii plătesc lunar câteva sute de euro pentru a-şi putea duce copiii.
Marian Staș, expert în educaţie: „Acolo unde sunt resurse, și grădinițele particulare cresc numeric. Zonele mai slab aspectate economic, social și financiar, încă au nevoie de sprijin important din partea statului. Este o problemă de bătut obrazul guvernanţilor, aşa de impostură, de cinism şi de incompetenţă crase.”
Deficienţa de locuri în grădiniţele de stat s-a agravat după ce grupa mijlocie şi cea mare au devenit obligatorii.
Părinte: „Nu, n-am găsit. La grădiniţă de stat n-am găsit loc. Mi-au spus că nu au locuri şi am apelat la o grădiniţă privată. Mai greu cred că este pentru copiii care se înscriu abia la grupa mare, pentru că sunt deja ocupate locurile de către seriile anterioare. Statul ar trebui să implementeze ceva în aşa fel încât, dacă ei nu sunt în stare să menţină grădiniţele de stat, să dea un ajutor către cei privaţi, să menţină ei, că ei ştiu mai bine să gestioneze tot.”
Potrivit unui studiu recent, cele mai afectate de scăderea numărul de grădiniţe de stat sunt județele din nord-estul şi sud-vestul ţării, printre care Bacău, Neamţ, Vaslui, Dolj, Gorj şi Mehedinţi.