Antena 3 CNN Actualitate Social Temperaturi de iarnă în mijlocul verii. La Sibiu sunt 2,9 grade

Temperaturi de iarnă în mijlocul verii. La Sibiu sunt 2,9 grade

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 14:19 12 Aug 2016 Modificat la 14:19 12 Aug 2016
sibiu.jpg
Foto: pixabay.com

Termometrele indică mai puţin de 3 grade Celsius în zona turistică Bâlea Lac, aflată la peste 2.000 de metri altitudine, în Munţii Făgăraş, unde turiştii sunt nevoiţi să poarte îmbrăcăminte de toamnă. 

Potrivit meteorologilor sibieni, temperatura normală ar fi cu patru grade mai mare pentru această perioadă. În prezent se înregistrează 2,9 grade la Bâlea Lac, unde ar fi normal să fie peste 7 grade Celsius.

Cea mai friguroasă zi de 11 august din istoria măsurătorilor la Bâlea Lac a fost în 1996, când aici s-au înregistrat 2,4 grade Celsius. 

La Bâlea Lac se mai pot vedea petice de zăpadă rămase din iarnă. 

Accesul la Bâlea Lac se poate face cu maşina pe Transfăgărăşan sau cu telecabina de la Bâlea Cascadă. 

×
x close