Senatorul PSD Șerban Nicolae a depus în Parlament un proiect care prevede obligația comercializării pe teritoriul României doar a telefoanelor mobile care au instalată aplicația STS pentru apelurile și mesajele de urgență. Actul normativ instituie și restricționarea Serviciului în caz de abuz.
„Telefoanele mobile pot fi comercializate pe teritoriul României numai dacă au instalate aplicațiile unice de apel de urgență și mesaj de urgență. Aplicațiile unice de apel de urgență și mesaj de urgență sunt proprietatea STS și se pun gratuit la dispoziția operatorilor economici care produc sau comercializează telefoane mobile în România”, prevede completarea Legii adusă prin propunerea legislativă, potrivit dcnews.ro.
Inițiatorul, senatorul PSD Șerban Nicolae, susține că proiectul legislativ își propune să introducă măsuri suplimentare pentru îmbunătățirea localizării apelurilor și mesajelor de urgență, precum și pentru protejarea accesului la Serviciul național unic pentru apeluri de urgență (SNUAU).