Moş Crăciun soseşte la Târgul de Crăciun din Bucureşti pe 14 decembrie, în Piaţa Constituţiei, unde timp de 11 zile se va întâlni cu cei mici şi le va asculta dorinţele.
„Sâmbătă, 14 decembrie, momentul mult visat de copiii care vizitează Târgul de Crăciun Bucureşti, organizat de Primăria Capitalei, prin CREART, va deveni realitate: Moş Crăciun va ajunge în Piaţa Constituţiei, la ora 17:00, pentru a-i întâlni pe toţi cei care îl aşteaptă cu nerăbdare. Împodobit cu magia sărbătorilor, Târgul de Crăciun Bucureşti va deveni un loc de poveste, unde copiii şi adulţii deopotrivă vor trăi bucuria autentică a Crăciunului.
Atmosfera va fi îmbogăţită de decorurile festive, luminiţele strălucitoare şi de mirosul dulce al prăjiturilor de sezon, care vor crea un cadru perfect pentru întâlnirea cu Moş Crăciun'', se arată într-un comunicat transmis de organizatori, potrivit Agerpres.
Timp de 11 zile, Moş Crăciun va fi prezent în Piaţa Constituţiei şi va asculta dorinţele copiilor, ale căror zâmbete vor reflecta bucuria pură a acestor momente.
„Micii vizitatori vor putea să-şi exprime dorinţele şi gândurile bune, fiecare întâlnire cu Moş Crăciun fiind plină de emoţie şi de fericire. Ajutoarele de nădejde ale Moşului, elfii veseli şi zglobii, vor contribui la magia momentului, transformând fiecare clipă într-o amintire preţioasă”, precizează organizatorii.
Programul complet al zilelor în care copiii îl pot întâlni pe Moș Crăciun la Târgul de Crăciun
Copiii îl pot vedea pe Moş Crăciun, în casa sa din Târgul de Crăciun Bucureşti, în zilele de: 14 decembrie - între orele 17:00 - 22:00; 15, 21, 22 decembrie - în intervalele orare 10:00 - 13:00 / 17:00 - 22:00, iar între 16 - 20 şi 23, 24 decembrie, în intervalele orare 12:00 - 14:00 / 17:00 - 22:00.
Casa lui Moş Crăciun, devenită o tradiţie apreciată şi îndrăgită de publicul Târgului de Crăciun Bucureşti, indiferent de vârstă, surprinde, an de an, prin decorul de poveste (cu interior pictat manual) şi prin întâlnirile pline de emoţie pe care le prilejuieşte - cu Moş Crăciun şi cu elfii acestuia.
Aici, cei mici sunt aşteptaţi zilnic, alături de părinţi şi bunici, pentru a descoperi „Magia scrisorilor de Crăciun”, programul fiind: de luni până vineri (12:00 - 14,00 / 17:00 - 22:00); sâmbătă - duminică (10:00 - 13:00 / 17:00 - 22:00).
Totodată, pe 12 şi 13 decembrie, începând cu ora 18:00, în Casa lui Moş Crăciun vor avea loc ateliere de lectură, creativitate, joc şi joacă.
În aşteptarea Moşului la Târgul de Crăciun Bucureşti, copiii pot petrece clipe magice alături de scriitoarele Adina Rosetti, Andreea Iatagan şi personaje de poveste.
Atelierele interactive organizate de CREART le oferă micuţilor ocazia să descopere magia Crăciunului prin activităţi distractive şi educative. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
De asemenea, vineri, 13 decembrie, de la ora 19:00, vor avea loc concertele Far Away from Earth, Bere Gratis şi Iris - Cristi Minculescu, Valter & Boro; sâmbătă, 14 decembrie, de la ora 18:30, pe scenă vor urca Trupa „Aryma” şi Corul de copii „Meloritm”, Picii lu' Soreasca, „Winter Love” by Zina Ghiţulescu şi Alexandru Iordache şi Bosquito, iar duminică, 15 decembrie, începând cu ora 18:30, vizitatorii se vor putea bucura de muzica oferită de Opereta Stars, XMAS Classics by Daniel Lazăr şi Ioana Uruc, Cosmin Seleşi Orchestra şi Marius Mihalache Band.
Cea de-a 17-a ediţie a Târgului de Crăciun Bucureşti se desfăşoară până pe 26 decembrie, zilnic, de luni până vineri, în intervalul orar 12:00 - 22:00, inclusiv în zilele de Crăciun (25 şi 26 decembrie), iar sâmbătă şi duminică, între orele 10:00 - 22:00.