”Acum am plătit în avans toate facturile. Și pe perioada de vară, când facturile sunt foarte mici, o să putem să plătim, după ce vine avizul Consiliul Concurenței și avem hotărâre de Consiliu General, o să putem să plătim acea datorie”, a spus Nicușor Dan.
Întrebat câți din cei 900 de kilometri de conducte au fost reabilitați până în acest moment, primarul Capitalei a răspuns:
”Suntem cam la 150 de kilometri din 1.000”, a spus Dan.
Întrebat de scandalul cu Robert Negoiță pe tema palmierilor, edilul Capitalei, a râs.
”N-am mai avut o discuție cu domnia sa. Într-adevăr, acolo, pe lucrările care s-au făcut trebuie să găsim soluția administrativă pentru ca ele să fie în administrarea cuiva, că în momentul ăsta, în acte ele nu există”, a conchis edilul.