Antena 3 CNN Actualitate Social Suplimentarea cu 25.000 a voucherelor pentru biciclete în Capitală va intra din nou la vot în ședința CGMB

Suplimentarea cu 25.000 a voucherelor pentru biciclete în Capitală va intra din nou la vot în ședința CGMB

o_1bpg5hm6712f577ede6lu8fs88.jpeg
Foto: Pixabay.com
08 Sep 2017   •   10:16

Proiectul de hotărâre în baza căruia primarul general, Gabriela Firea, propune suplimentarea cu maximum 25.000 a voucherelor pentru biciclete a fost introdus pe ordinea de zi a ședinței de luni a Consiliului General al Municipiului București, după ce a fost respins în ședința anterioară.

Proiectului de hotărâre i-au fost atașate și rapoartele favorabile adoptate de către comisia economică, cea juridică și cea de ecologie și protecția mediului.

În expunerea de motive, semnată de primarul general, se arată că suplimentarea de până la 25.000 ar răspunde solicitărilor actuale primite de la cetățeni.

"Proiectul 'Bicicliști în București' răspunde nevoilor locale de implicare a comunității în implementarea măsurilor de reducere a poluării adoptate de municipalitate prin folosirea mijloacelor de transport non-poluante", prevede documentul amintit.

Pe 30 august, CGMB a respins proiectul, care a întrunit doar 26 de voturi, insuficiente față de necesarul de 27.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: voucher biciclete sedinta proiect Capitală
Citește mai multe din Social
» Vezi toate știrile din Social
Cele mai noi știri
Parteneri
x close