„Românii îi celebrează prin lege pe Tudor Vladimirescu, Avram Iancu și alți eroi naționali, însă nu și pe Ștefan cel Mare! Domnitorul Moldovei trebuie să aibă o zi a lui recunoscută prin lege, pentru că UNUL este Ștefan cel Mare pentru noi, românii”, a scris inițiatoarea proiectului Oana Bulai, deputat PSD de Neamț, pe pagina sa de socializare.
Astfel, „în semn de recunoștință pentru rolul său marcant în istorie şi moștenirea culturală pe care a lăsat-o în conștiință poporului român, declararea domnitorului Ştefan al III-lea Muşat, Domnitor al Moldovei, supranumit Ştefan cel Mare, drept erou naţional şi patron istoric al culturii romanești”.
Ştefan cel Mare a fost declarat erou național și patron al culturii române printr-un proiect adoptat tacit de Senatul României
Proiectul a fost depus la Senat pentru dezbatere în 15 septembrie. Astăzi, proiectul a trecut tacit de Senat, urmând să fie dezbătut în Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, anunță Agerpres.
Astfel, ceremoniile anuale vor avea loc în data de 2 iulie și pot fi marcate de autoritățile centrale și locale, precum și de instituțiile publice de cultură din țară și străinătate, prin organizarea unor programe și manifestări cu caracter cultural-științific, utilizând fondurile disponibile din bugetul propriu. Autoritățile administrației publice centrale și locale pot sprijini material sau logistic organizarea și desfășurarea manifestărilor”, mai precizează inițiativa legislativă.
„Ștefan cel Mare este simbolul Moldovei și cu el ne mândrim peste tot în lume. Iubirea sa față de neam, spiritul său aprig împotriva nedreptăților arată esența noastră, a moldovenilor", mai spune inițiatorul proiectului Oana Bulai, deputat PSD de Neamț.