După doi ani de lupte în instanţă şi două săptămâni de grevă a foamei, românul Florin Barbu a pierdut şi ultima şansă de a-şi recupera copiii.
Un tribunal londonez a hotărât ca cei mici să fie adoptaţi de un cuplu de homosexuali. Disperat, tatăl face acum apel la susţinerea românilor de pretutindeni.
Florin Barbu le-a cerut ajutorul românilor să-l ajute atât din punct de vedere financiar, cât și cu acțiuni de protest.
”Cer ajutor financiar tuturor celor care pot. Iar mâine (duminică - n.r.) îi invit pe bucureșteni la protestul de la Universitate, să susținem toți copiii care în aceste clipe sunt departe de părinții lor”, a spus Florin Barbu, sâmbătă, la emisiunea News Magazine, de la Antena 3.
Florin Barbu abia mai găseşte puterea să vorbească. Tocmai a primit vestea de care se temea cel mai tare. O instanţă londoneză a hotărât că Diana şi Andi, copiii lui, vor deveni, cu acte, ai altcuiva.
Din punct de vedere legal, românul a mai solicitat negocieri între uvernul român și cel al Marii Britanii.
Sunt doi ani de când Florin şi-a văzut ultima dată copiii.
În urma unei anchete a Protecţiei Copilului din Marea Britanie, Diana şi Andi, în vârstă de 8 şi 5 ani, au fost luaţi de la părinţi.
Tatăl copiilor nu vrea să renunţe la luptă. Şi le cere ajutor românilor.
Senatorul Oni Ben Ardelean, unul dintre aliaţii familiei Barbu, a fost la tribunalul londonez care a anunţat decizia. Toate argumentele părţii române au fost ignorate.
Dacă se ajunge la CEDO, procesul va fi lung şi costisitor.