Primăria Municipiului Mangalia a anunţat că organizează joi sesiunea publică de lansare a proiectului "Dezvoltare turistică în staţiunea Saturn", în valoare totală de peste 19 milioane de lei, ce vizează modernizarea mai multor străzi - carosabil, trotuare, parcări, piste de biciclete.
Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 7: Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului.
Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri de Primăria Mangalia, contractul de finanţare a proiectului, încheiat în luna august cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională a Regiunii de Dezvoltare Sud-Est, în calitate de Organism Intermediar, vizează realizarea de infrastructuri publice la scară mică în staţiunea Saturn.
"Proiectul are ca obiectiv specific creşterea circulaţiei turistice în staţiune şi se adresează grupului ţintă format din turişti români şi străini care vizitează staţiunea Saturn prin modernizarea străzilor Greenport, Henny Ignatie, Corneliu Coposu şi Lavrion, (parte carosabilă, parcări, trotuare, piste de biciclete), realizarea sistemului de iluminat public, amenajarea spaţiului verde din intersecţii şi de la marginea trotuarelor şi montarea unor elemente de mobilier urban (bănci, coşuri de gunoi, panouri de informare, staţii de autobuz, totemuri, panouri indicatoare sau staţii de biciclete", se arată în comunicat.
Valoarea eligibilă nerambursabilă a proiectului este 16.245.269,40 lei, prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR (85%), iar perioada de implementare este de 40 de luni, între 1.07.2016 şi 31.10.2019.