Antena 3 CNN Actualitate Social Stare de alertă, în urma incendiului din Vâlcea. Declarațiile oamenilor: Blocăm Drumul Național

Stare de alertă, în urma incendiului din Vâlcea. Declarațiile oamenilor: Blocăm Drumul Național

<1 minut de citit Publicat la 17:58 28 Aug 2017 Modificat la 17:58 28 Aug 2017
o_1boklqvuop073gd76vr8pd488.png

Autorităţile au declarat stare de urgenţă, în urma unui incendiu de proporţii în judeţul Vâlcea. De aproape o săptămână, o fostă groapă de gunoi arde, la Măldăreşti, şi există suspiciunea că, în timp, acolo au fost depozitate şi materiale periculoase. 

Oamenii sunt revoltați și semnalează probleme de sănătate. „E o situație foarte grea, suferim de 10 ani, dar acum s-a accentuat. E dezastru, te simți amețit”, spune un localnic.

Citește și: Stare de alertă la Vâlcea, după un incendiu: Se cere intervenția SRI. Mii de oameni, în pericol

„Zilele trecute au ajuns oameni la spital. Eu am dureri în gât de câteva zile. Dimineața și seara nu mai poate. Să filmați plantele cum arată, roșiile din grădină”, a spus o altă femeie, care amenință că „Blocăm Drumul Național, dacă nu se rezolvă”.

„Apa nu se mai poate bea. Noaptea în casă e fum, nu mai poți dormi”, spune un alt localnic.

Mai mult, oamenii spun că o invită pe Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului, măcar o noapte la ei să vadă condițiile în care aceștia trăiesc.

×
x close