O tânără de 28 de ani a murit, în 2013, în urma unei operaţii estetice. Familia ei contestă modul în care procurorii investighează cazul și acuză că cercetările se desfăşoară lent. Anchetatorii au în lucru dosarul penal de mai bine de patru ani.
Potrivit Adevărul.ro, Cauzele morţii de acum patru ani a Marianei Ciubotaru, zisă „Păroasa“, soţia interlopului Belgian Tănase, nu au fost nici până acum desluşite. Dosarul de ucidere din culpă instrumentat de anchetatori bate pasul pe loc, iar membrii familiei Tănase au formulat o contestaţie în instanţă, încercând astfel să obţină urgentarea finalizării dosarului. Contestaţia a fost depusă atât de copiii Marianei Ciubotaru, cât şi de soacra acesteia, Olga Tănase şi va fi soluţionată de judecătorii de la Tribunal în perioada următoare.
Dosarul morţii Marianei Ciubotaru a fost clasat în urmă cu un an de Parchetul de pe lângă Tribunal, după ce anchetatorii au considerat că nimeni nu este vinovat pentru moartea tinerei de 28 de ani. Rudele tinerei decedate au atacat însă în instanţă soluţia de clasare şi au obţinut la Tribunal redeschiderea dosarului. Tot atunci, s-a dispus ca cercetările să fie completate de procurori, care, în decizia de clasare, invocau un raport de expertiză medico-legală din care reiese că moartea Marianei Ciubotaru nu poate fi legată de existenţa vreunei culpe medicale. În baza acelor rezultate, procurorii au considerat că personalul medical care a operat-o pe tânără, format din Lucian Popa, Ştefan Bucur, Constantin Motruc, Petru Huţanu şi Aurelia Crăciun, nu poate fi tras în niciun fel la răspundere.
Moartea subită a tinerei a adunat, la înmormântare, mii de romi, care au însoţit cortegiul funerar pe străzile Iaşului pe 7 februarie 2013, mulţi dintre ei exprimându-şi supărarea, dar şi revolta în legătură cu decesul, acuzând o posibilă culpă medicală, dar şi o anume discriminare în tratamentul medical.