Antena 3 CNN Actualitate Social Sorina Pintea: DSP face verificări în ce priveşte condiţiile în care au fost ţinuţi pacienţii la spitatul din Sighetu Marmaţiei

Sorina Pintea: DSP face verificări în ce priveşte condiţiile în care au fost ţinuţi pacienţii la spitatul din Sighetu Marmaţiei

2 minute de citit Publicat la 11:24 04 Sep 2019 Modificat la 11:24 04 Sep 2019
Sorina Pintea: DSP face verificări în ce priveşte condiţiile în care au fost ţinuţi pacienţii la spitatul din Sighetu Marmaţiei

 Direcţia de Sănătate Publică face verificări la Spitalul Municipal din Sighetu Marmaţiei, a declarat miercuri ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea. 

Ministrul a spus că personal va face un control la unitatea medicală, care era deja programat. 

"Sunt pacienţii unui centru de recuperare aflat la Direcţia pentru protecţia persoanelor cu handicap din subordinea Ministerului Muncii. Eu oricum aveam o vizită programată la Spitalul din Sighet. Am fost la Poiana Mare din judeţul Dolj. De la Sighet voi merge la Iaşi. Voi vedea exact ce se întâmplă cu pacienţii acelui centru, dar şi cu pacienţii aflaţi în Secţia de psihiatrie a Spitalului Municipal Sighet. Direcţia de Sănătate Publică este deja acolo şi verifică, în limita competenţelor pe care le avem, condiţiile în care au fost ţinuţi aceşti pacienţi. Eu am înţeles că era un spaţiu temporar, dar îmi aduc aminte că inclusiv spaţiile care se utilizează temporar pentru o activitate medicală trebuie să fie autorizate şi trebuie să fie ocupate cu acordul DSP. Verificăm aceste lucruri", a susţinut Pintea la o conferinţă de presă. 

Centrul de Resurse Juridice şi Asociaţia Tonal au solicitat marţi deplasarea şi intervenţia de urgenţă a ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, la Spitalul Municipal din Sighetu Marmaţiei, aducând în atenţie o serie de nereguli constatate la Centrul de Recuperare pentru Persoane cu Handicap (fosta secţie de dermatologie din curtea Spitalului Municipal) şi la Secţia de psihiatrie I Bărbaţi din cadrul Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei. 

Cele două organizaţii au atras atenţia că la CRRPH Sighetu Marmaţiei (centrul din curtea Spitalului Municipal) opt persoane cu dizabilităţi psihosociale şi intelectuale ar fi închise în cinci cuşti, iar unele au fost găsite legate cu cămăşi şi fâşii din cârpe. 

"Canalizarea se deversa în spatele clădirii, pe sol, generând un miros pestilenţial de fecale în curtea în care beneficiarii ar trebui să îşi petreacă timpul. Nu există personal specializat şi singurii care ar fi putut desfăşura activităţi cu cei 30 de beneficiari ai centrului erau o asistentă medicală şi trei infirmieri. Singurele informaţii disponibile la faţa locului erau exclusiv de ordin medical; nu au fost prezentate planurile de intervenţie psiho-socială", sunt alte abateri sesizate de CRJ. 

La Secţia de Psihiatrie I "Bărbaţi" Sighetu Marmaţiei, CRJ semnalează: "condiţii insalubre", aglomerare, lipsă de personal specializat, "subfinanţare importantă"; situaţii cu risc ridicat de vătămare, autovătămare şi agresivitate; "dificultăţi procedurale majore" în internarea pacienţilor, în relaţia cu serviciul de ambulanţă; terapie exclusiv medicamentoasă (fără programe psihoterapeutice); "dificultăţi în gestionarea internărilor" nevoluntare; discriminare pe criterii diagnostice prin aglomerarea secţiilor de psihiatrie de la Sighetu Marmaţiei, cu cea mai grea cazuistică din Maramureş. 

×
x close