Un bărbat dintr-un sat din Alba, care a atacat joi, cu un topor un poliţist, după ce, iniţial, şi-a ameninţat membrii familiei, a fost împuşcat de acesta, suferind leziuni la membre şi abdomen.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, Luminiţa Prodan, un poliţist din cadrul secţiei 5 Poliţie Rurală Blaj a intervenit, joi, în jurul orei 9,00, pentru aplanarea unui conflict, în urma unui apel la 112, prin care se reclama o ameninţare cu toporul la o locuinţă din Lunca, comuna Valea lungă.
"Un bărbat de 55 de ani şi-a ameninţat membrii familiei, iar după intervenţia poliţistului a continuat să fie agresiv, atacându-l pe poliţist, cu toporul. Poliţistul a efectuat două focuri de avertisment în plan vertical, după care asupra agresorului. Acesta a suferit leziuni la membre şi abdomen şi a fost transportat în stare de conştienţă la spital. Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba", a menţionat comisar Luminiţa Prodan.