Când vin pensiile în ianuarie 2025. Programul Poștei este dat peste cap în prima săptămână a anului
Publicat acum 17 ore si 17 minute
Bărbatul se afla internat la Secția de Cardiologie și suferise mai multe accidente vasculare.
„La data de 07 mai 2020, în jurul orei 09.30, Poliția Municipiului Slatina a fost sesizată telefonic despre faptul că un pacient al spitalului, in vârsta de 76 de ani, din comuna Schitu, județul Olt, s-ar fi aruncat de la etajul V al secției în care era internat. Acesta și-a pierdut viața în urma impactului. Echipa operativă din cadrul Poliției municipiului Slatina efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.