În urma unei investiții a Primăriei Sectorului 4, clădirea de pe Aleea Ciceu, un sediu al Poliției Locale, din București se va transforma în creșă și after school .
„Se pare că oricâte creșe sau grădinițe am construi, parcă niciodată nu sunt locuri de ajuns. Lucrul acesta pe de-o parte mă bucură, pentru că e un semn că sectorul nostru crește.
Pentru părinți însă este o problemă serioasă. Tocmai de aceea, în scurt timp, Rodian va preda ștafeta micuțului Andrei, întrucât sediul Poliției Locale Sector 4, situat în Aleea Ciceu, va fi transformat în creșă și afterschool”, a anunțat, pe Facebook, primarul Daniel Băluță.
Autoritățile spun că după renovare și reamenajare, la parterul clădirii vor fi 150 de locuri pentru copiii de creșă, iar la etajele superioare, vor fi amenajate 200 de locuri pentru after school.