![certificatul de viata actul care trebuie depus de unii pensionari ca sa si poata lua pensia ce este certificatul de viata actul care trebuie depus de unii pensionari ca sa si poata lua pensia ce este](https://www.antena3.ro/thumbs/landscape/2024/07/22/certificatul-de-viata-actul-care-trebuie-depus-de-unii-pensionari-ca-sa-si-poata-lua-pensia-ce-este-913812.jpg)
RATB va lansa, în perioada următoare, o licitație estimată la 1,34 milioane de euro, fără TVA, pentru instalarea de internet wi-fi gratuit într-un număr maxim de 1.580 de mijloace de transport în comun, scrie profit.ro.
Cu o durată de 17 luni, contractul va fi finanțat din surse proprii ale Regiei.
"RATB va iniția o procedură prin care, atât în troleibuze, autobuze și tramvaie se va instala internet wireless gratuit, pentru toți călătorii care vor beneficia de transportul public”, a declarat Firea în luna ianuarie a acestui an.
Primarul Capitalei a adăugat că va fi creată o aplicație prin care călătorii vor putea ști care este timpul de așteptare, traseul pe care îl parcurge vehiculul.
"De asemenea, tot printr-o aplicație, pe care o va organiza Regia, călătorii vor putea afla care este timpul de așteptare, precum și informații despre traseul vehicului pe care doresc să îl ia”, a mai spus Firea.