Un scandal a izbucnit în această după-amiază în faţa sediului unei bănci din centrul Piteştiului. Un bărbat beat a adresat cuvinte injurioase la adresa a două poliţiste ce patrulau în zonă alături de alţi doi colegi.
Poliţiştii care patrulau alături de cele două colege au încercat să îl calmeze pe bărbat, însă acesta şi-a înteţit apoi injuriile, scrie adevarul.ro.
Cum bărbatul nu se potolea şi continua să le jignească pe cele două poliţiste, iar comportamentul său era unul agresiv, acesta a fost imobilizat şi încătuşat, fiind ulterior dus la Secţia 3 Poliţie Piteşti.
Alături de bărbat, ce este cunoscut ca un scandalagiu notoriu, a fost încătuşat şi un prieten al acestuia, ce a adresat şi el cuvinte injurioase celor două poliţiste.