Antena 3 CNN Actualitate Social SALARIU MEDIU NET. Ce s-a întâmplat cu salariul mediu net în luna septembrie

SALARIU MEDIU NET. Ce s-a întâmplat cu salariul mediu net în luna septembrie

2 minute de citit Publicat la 09:39 07 Noi 2019 Modificat la 09:39 07 Noi 2019
SALARIU MEDIU NET. Ce s-a întâmplat cu salariul mediu net în luna septembrie

SALARIU MEDIU NET. Câştigul salarial mediu nominal net a fost 3082 lei în luna septembrie a acestui an, în creştere faţă de luna precedentă cu 38 lei (1,2%) iar valorile cele mai mari s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (7108 lei), potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică.

SALARIU MEDIU NET. La polul opus, cele mai mici venituri salariale medii nete au fost înregistrate în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1762 lei).

SALARIU MEDIU NET. Câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5041 lei, cu 60 lei (1,2%) mai mare decât în luna august 2019.

SALARIU MEDIU NET. Pe de altă parte, comparativ cu luna septembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 14,7%.

SALARIU MEDIU NET. "În luna septembrie 2019, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna august 2019 ca urmare a acordării de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite sau pentru "Ziua petrolistului"), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de
contracte/proiecte), cât şi disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice", precizează INS.

SALARIU MEDIU NET. Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, cu 21,8%, respectiv în fabricarea produselor din tutun, cu 17,6%.

SALARIU MEDIU NET. Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna august 2019 de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările în unele activităţi economice, de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, se mai arată în comunicatul INS.

SALARIU MEDIU NET. Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în extracţia minereurilor metalifere, cu 5,2%, şi în silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, extracţia cărbunelui superior şi inferior, industria metalurgică, transporturi pe apă, între 3% şi 4%.

SALARIU MEDIU NET. În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă ca urmare a reluării plăţii unor drepturi salariale ce nu se acordă pe perioada concediilor de odihnă, astfel: învăţământ (8,5%, inclusiv acordarea sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice) şi administraţie publică (1,2%). Câştigul salarial mediu net a înregistrat o uşoară scădere faţă de luna precedentă în sănătate şi asistenţă socială (-0,9%).

SALARIU MEDIU NET. Indicele câştigului salarial real a fost 110,8% pentru luna septembrie 2019 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Indicele câştigului salarial real a fost 101,1% pentru luna septembrie 2019 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 212,8%, cu 2,4 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna august 2019.

×
x close