SALARIU MEDIU NET. Câştigul salarial mediu nominal net a scăzut la 2.933 lei în luna februarie a acestui an, mai puţin cu 3 lei (-0,1%) faţă de luna precedentă, în condiţiile în care câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 4.819 lei, cu 0,4% mai mic decât în luna ianuarie 2019, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate luni.
SALARIU MEDIU NET. Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice (6.683 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1.728 lei).
SALARIU MEDIU NET. Comparativ cu luna februarie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 17,9%.
SALARIU MEDIU NET. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 113,6%. Indicele câştigului salarial real a fost de 99,1% pentru luna februarie 2019 fata de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 205,1%, cu 1,8 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna ianuarie 2019.
SALARIU MEDIU NET. "În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an", arată INS.
SALARIU MEDIU NET. Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna ianuarie 2019 au fost determinate de acordarea, în lunile precedente, de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mici în unele activităţi economice.
SALARIU MEDIU NET. Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat astfel: cu 20,6% în extracţia minereurilor metalifere, respectiv cu 14,9% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale; între 3,5% şi 7% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, activităţi de servicii anexe extracţiei, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), tranzacţii imobiliare, fabricarea altor mijloace de transport, transporturi aeriene; între 1,5% şi 3% în fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente nespecificate, transporturi terestre şi transporturi prin conducte, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apa caldă şi aer condiţionat, hoteluri şi restaurante, alte activităţi industriale nespecificate.
SALARIU MEDIU NET. Creşteri ale câştigului salarial mediu net în februarie faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea de prime ocazionale (prime anuale sau pentru performante deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), dar şi de realizările de producţie ori de încasările mai mari (funcţie de contracte/proiecte).
SALARIU MEDIU NET. Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat astfel: cu 8,6% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, cu 8,1% în activităţi auxiliare intermedierilor financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, respectiv cu 7,7% în activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrări audio şi activităţi de editare muzicală (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe); între 1,5% şi 4% în cercetare-dezvoltare, construcţii, activităţi de editare, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), agricultură, vânătoare şi servicii anexe.
În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în administraţie publică (+1,6%), respectiv în învatamânt (+1,3%). În sănătate şi asistenţă socială, câştigul salarial mediu net a fost în uşoară scădere (-1,3%) comparativ cu luna precedentă.